Când oamenii se hotărăsc să meargă la un psihanalist, ei au în vedere, de cele mai multe ori, scopuri terapeutice foarte clare. De exemplu, vor să se simtă mai vii, să scape de frecventele dureri de cap, să se delimiteze mai bine față de alți oameni, să atingă o capacitate de trăire sexuală mai profundă, să renunțe la gânduri compulsive chinuitoare, să scape de angoasele de contact și de relație, să vadă din nou un sens în viața lor, să se despartă în cele din urmă de un partener pe care nu-l iubesc, dar fără să trăiască sentimente profunde de părăsire, să-și domine vechile experiențe traumatice, să depășească în sfărșit sentimentele jenante de vinovăție și inferioritate, să învețe să controleze stările continue de angoasă și altele.
În spatele plângerilor prezentate doar difuz și al prejudiciilor, se ascund uneori așteptări foarte înalte privind o viață fericită și lipsite de conflicte, care ar putea fi atinsă în scurt timp, cu puțin efort și cu încredere în omnipotența psihoterapeutului exagerată în mod magic.
Modelul medical de boală încă foarte răspândit printre pacienți și care mai este puternic susținut de industria farmaceutică trezește deseori în aceștia speranța că pot fi eliberați de problemele psihice în mod asemănător. Faptul că tratamentul psihoterapeutic este însă un proces dificil și poate de lungă durată, care depinde foarte puternic de conlucrarea pacientului, și că în timpul lui este necesară extrem de multă muncă de schimbare, ba chiar că psihoterapia presupune în mare parte și renunțarea la și înmormântarea unor trăsături de caracter foarte îndrăgite, a unor forme de percepție și trăire, a unor legături vechi cu părinții, valori și idealuri, acest fapt poate fi recunoscut ca o necesitate abia în decursul tratamentului.
text preluat din Introducere în terapia psihanalitică de Wolfgang Mertens
One response
Buna,
Cred ca a venit timpul,in care necesita o conversatie cu tine.te stiu de pe Instagram, apropos.:)